Prof. univ. dr. Ana GUȚU, decorată cu cea mai înaltă distincție a Republici Franceze

Categories Distinctii, Evenimente, Francophonie, International, Limba franceza

Prim-Vicerectorul ULIM, Prof. univ. dr. Ana GUȚU, a fost decorată cu Ordinul Național al Republicii Franceze, Legiunea de Onoare în grad de Cavaler. Evenimentul, la care au participat diplomați, ambasadori, politicieni, cadre didactice ULIM, profesori din țară și de peste hotare, s-a desfășurat la 20 octombrie, în Aula Magnifica, în cadrul ședinței plenare a conferinței științifice dedicate împlinirii a 25 de ani de la fondarea Universității Libere Internaționale din Moldova.

Cea mai înaltă distincție a Republicii Franceze, instituită în 1802 de Napoleon Bonaparte, i-a fost acordată Doamnei Ana GUȚU prin Decretul Președintelui Francois Hollande din 14 iulie 2014, în semn de recunoștință pentru aportul adus în promovarea limbii franceze și a valorilor francofoniei la nivel național și internațional.

Decorația a fost înmânată de Ambasadorul Franței în RM, Excelența Sa Pascal VAGOGNE.

„Este o onoare pentru mine de a fi distinsă cu cea mai înaltă distincție a Republicii Franceze, Ordinul Legiunii de Onoare cu titlul de cavaler în această ambianță academică, la cea de-a 25-ea aniversare de la fondarea ULIM, fapt ce denotă atașamentul sincer al ULIM față de francofonie, cultură și limba franceză, pe care noi o venerăm.

Pentru mine limba franceză este un proiect profesional, un proiect de viață. Într-o țară mică, țară care încearcă să se identifice din punct de vedere geopolitic, stigmatizată fiind de trecutul său sovietic și care oscilează permanent între Vest și Est, limba franceză a devenit un simbol al civilizației indispensabile pentru a rezista contra politicii de deznaționalizare și de uniformizare ideologică. Prin intermediul limbii franceze, noi am reușit să menținem apartenența la latinitate, căci anume prin lupta pentru limba română, Republica Moldova s-a relansat pe calea democrației și libertății în 1989.” a menționat Ana GUȚU.

Citiți AICI Discursul de acceptare al Doamnei Ana GUȚU, versiunile RO și FR.

 

Foto: Andrei Colta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *