Facultatea de Litere

Astăzi, Centrul de Reușită Universitară (CRU) și Catedra Filologie Romanică „Petru ROȘCA” din cadrul Facultății de Litere ULIM au marcat Ziua internațională a științei pentru pace și dezvoltare.

Această zi a fost sărbătorită pentru prima dată în lumea întreagă la 10 noiembrie 2002, sub egida Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) și are menirea de a oferi șansa mobilizării tuturor factorilor interesați – de la oficiali, șefi de stat și de guvern, până la cercetători, cadre didactice și elevi – în jurul subiectelor de natură științifică și de promovare […]

Pe parcursul acestor zile, la București, în incinta Direcției Regionale Europa Centrală și Orientală (DRECO) a Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), are loc reuniunea Comisiei Regionale de Experți (CRE), la care participă și prim-vicerectorul ULIM, prof. univ. dr. Ana GUȚU.

Membrii CRE discută despre proiectele universitare francofone în țările Europei Centrale și de Est, finanțarea și relevanța acestora, precum și prioritățile de viitor, în vederea relansării Noului Spațiu Universitar Francofon. […]

Joi, 09 noiembrie curent, reprezentanții British Council din Ucraina, Domnul Simon ETHERTON și Doamna Victoria IVANISHCHEVA, s-au aflat într-o vizită de lucru, la ULIM. Înalții oaspeți au venit cu inițiativa de relansare a cooperării dintre ULIM și British Council, prin derularea de noi proiecte didactice, conform metodologiilor de ultimă oră. Reprezentanții British Council din Ucraina au avut o întrevedere cu prof. univ. dr. hab. Elena PRUS, vicerector pentru cercetare științifică; conf. univ. dr. Vladimir CHIRINCIUC; conf. univ. dr. Inga STOIANOVA, decan interimar al Facultății de Litere și Doamna Valentina CIUMACENCO, directoarea Centrului Cooperare Internațională. […]

Lectorul universitar Corina IVANIUC, membru titular la Catedra Filologie Germanică, înscrie astăzi o nouă filă în calendarul vieții.

Este absolventa Facultății de Litere ULIM, ciclurile licență și masterat. A ales să-și facă meseria cu pasiune, iar cei care o cunosc mărturisesc că este o profesoară de vocație. Chiar de la începutul carierei sale didactice, s-a evidențiat printr-un stil aparte, agreat atât de colaboratori cât și de studenți.

Cu un veșnic entuziasm de tânăr specialist în materie de didactică […]

Unul dintre cei mai apreciați lectori din cadrul Catedrei Filologie Germanică, Doamna Inga RATCOVA, își sărbătorește ziua de naștere.

Colegii de breaslă, prietenii, colaboratorii și studenții îi doresc multă sănătate, fericire, echilibru spiritual, putere de muncă, inspirație, împlinirea idealurilor profesionale și familial, gânduri frumoase, însoțite de tradiționalul „La mulți ani!”

Omagiata contribuie la promovarea limbii și culturii engleze în mediul universitar și face parte din cohorta tinerilor entuziaști care preferă colocvialul […]

Palatul Parlamentului din București găzduiește, în zilele de 1 și 2 noiembrie curent, Conferința Femeilor Francofoniei cu tema Creație, inovație, antreprenoriat, creștere și dezvoltare – femeile decid, un eveniment de anvergură la care participă în jur de 700 de invitați din 54 de țări francofone din întreaga lume: antreprenori, reprezentanți ai societății civile, ai statelor și guvernelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).

ULIM este reprezentată de prim-vicerectorul, Prof. univ. dr. Ana GUȚU, personalitate de referință în mediul francofon […]

În contextul Zilelor Coreei de Sud, la ULIM a fost inaugurată Aula Coreea, dotată cu echipament IT de ultimă generație, grație finanțării oferite de Ambasada Republicii Coreea. Din grantul acordat de respectiva misiune diplomatică au fost amenajate și moderizate mai multe săli de curs, în scopul ameliorării substanțiale a calității procesului educațional. Rectorul universității, Andrei GALBEN, a mulțumit ambasadorului coreean pentru sprijinul și contribuția importantă în dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre R. Moldova și Coreea.

„Sunt convins de faptul, că activitatea domniei sale va rămâne în inimile […]

Oficiul Național Erasmus+ în Republica Moldova a organizat, la 26 octombrie curent, un seminar de informare privind oportunitățile Programului Erasmus + pentru instituțiile de învățământ superior din țară.

Un grup de profesori de la Litere, printre care conf. univ. dr. Inga STOIANOVA, decanul interimar și șefa Catedrei Filologie Germanică; lectorul univ. Ghenadie RÂBACOV, șeful Catedrei Filologie Romanică „Petru ROȘCA”; Doamna Valentina CIUMACENCO, Directorul Centrului Cooperare Internațională […]

1 2 3 16