Miting de doliu în memoria rectorului și fondatorului ULIM, Andrei GALBEN

Categories Evenimente

Mii de oameni au participat la funeraliile rectorului ULIM, Andrei GALBEN – de la șefi de stat, diplomați acreditați în R. Moldova, personalități academice și oameni de cultură – la studenți și simpli cetățeni. Ceremoniile de înmormântare au început în seara zilei de 19 decembrie, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din capitală, cu o slujbă de pomenire și au continuat a doua zi, la ULIM, unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al regretatului. A urmat un miting de doliu, după care funeraliile s-au încheiat la Cimitirul Central din Chișinău. Ca semn de recunoștință și memorie pentru activitatea prodigioasă a lui Andrei GALBEN, conducerea ULIM a anunțat decizia de atribuire a numelui fondatorului, instituției pe care a creat-o.

Mitingul de doliu a fost deschis de conf. univ. dr. Vlad CHIRINCIUC, vicerector pentru relații internaționale, care a dat citire necrologului oficial al comunității academice ULIM.

La ceremonie au rostit discursuri emoționante o serie de personalități academice și culturale, printre care dl Ion TIGHINEANU, vicepreședintele AȘM; dl Gheorghe POSTICĂ, șeful Cabinetului Ministrului Educației, Culturii și Cercetării, fost vicerector ULIM; scriitorul și academicianul Nicolae DABIJA; Prof. univ. dr. Gheorghe BELOSTECINIC, rectorul ASEM, președintele Consiliului Rectorilor din Moldova; scriitorul Andrei STRÂMBEANU ș.a.

Dintre discipolii regretatei personalități care au luat cuvântul au fost conf. univ. dr. Ludmila COADĂ, Directorul Școlii Doctorale ULIM, conf. univ. dr. Serghei ȚURCAN, secretarul științific al Senatului ULIM; prof. univ. dr. hab. Dragoș VICOL, șeful Consiliului Coordonator al Audiovizualului.

Vă propunem spre vizionare un documentar consacrat mitingului de doliu, organizat în ziua funeraliilor academicianului Andrei GALBEN, din 20 decembrie 2017. Video: Andrei GOLȚA.

Serviciul de marketing și Comunicare ULIM

Foto: Andrei GOLȚA

1 thought on “Miting de doliu în memoria rectorului și fondatorului ULIM, Andrei GALBEN

  1. С глубоким прискорбием узнала осмерти Андрея Галбэна Скорблю со всеми Вспоминаю годы работы в УЛИМЕ и сожалею что не могу проводить в последний путь моего колегу Пусть земля ему будет пухом А мы всегда будем помнить его и нашу прошедшую университетскую жизнь и молоджость Любовь Выздога Лондон Великобритания

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *