O reuniune a Responsabililor Centrelor de Reușită Universitară (CRU) din Europa Centrală și Orientală (ECO) s-a desfășurat în perioada 12-14 noiembrie curent la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București, România.

Organizat sub auspiciile Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), evenimentul s-a derulat pe parcursul a 3 zile, cu o agendă extrem de interesantă, în prezența Președintelui AUF, Dl Sorin Mihai CÂMPEANU; Directorului AUF în ECO, Dl Mohamed KETATA; Responsabilei proiectului CRU al AUF, Dna Mihaela BĂBUȚ; Directorului de Comunicații Digitale AUF, Dl Abdelkader ZIGHED

Continue Reading "Reuniunea Responsabililor CRU din Europa Centrală și Orientală"

Palatul Parlamentului din București a găzduit, la începutul acestei luni, Conferința Femeilor Francofoniei cu tema Creație, inovație, antreprenoriat, creștere și dezvoltare – femeile decid, un eveniment de anvergură la care au participat în jur de 700 de invitați din 54 de țări francofone din întreaga lume: antreprenori, reprezentanți ai societății civile, ai statelor și guvernelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Mai multe detalii AICI.

Rezultatele evenimentului francofon organizat sub înaltul patronaj al președintelui României Klaus IOHANNIS în cooperare cu OIF

Continue Reading "Reportaj despre Conferința Femeilor Francofoniei de la București din noiembrie 2017"

Astăzi, Centrul de Reușită Universitară (CRU) și Catedra Filologie Romanică „Petru ROȘCA” din cadrul Facultății de Litere ULIM au marcat Ziua internațională a științei pentru pace și dezvoltare.

Această zi a fost sărbătorită pentru prima dată în lumea întreagă la 10 noiembrie 2002, sub egida Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) și are menirea de a oferi șansa mobilizării tuturor factorilor interesați – de la oficiali, șefi de stat și de guvern, până la cercetători, cadre didactice și elevi – în jurul subiectelor de natură științifică și de promovare

Continue Reading "Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare"

Pe parcursul acestor zile, la București, în incinta Direcției Regionale Europa Centrală și Orientală (DRECO) a Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), are loc reuniunea Comisiei Regionale de Experți (CRE), la care participă și prim-vicerectorul ULIM, prof. univ. dr. Ana GUȚU.

Membrii CRE discută despre proiectele universitare francofone în țările Europei Centrale și de Est, finanțarea și relevanța acestora, precum și prioritățile de viitor, în vederea relansării Noului Spațiu Universitar Francofon.

Continue Reading "Prof. univ. dr. Ana GUȚU participă la Reuniunea Comisiei Regionale de Experti a AUF"

Palatul Parlamentului din București găzduiește, în zilele de 1 și 2 noiembrie curent, Conferința Femeilor Francofoniei cu tema Creație, inovație, antreprenoriat, creștere și dezvoltare – femeile decid, un eveniment de anvergură la care participă în jur de 700 de invitați din 54 de țări francofone din întreaga lume: antreprenori, reprezentanți ai societății civile, ai statelor și guvernelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).

ULIM este reprezentată de prim-vicerectorul, Prof. univ. dr. Ana GUȚU, personalitate de referință în mediul francofon

Continue Reading "Prof. univ. dr. Ana GUȚU participă la Conferința Femeilor Francofoniei, desfășurată sub înaltul patronaj al Preşedintelui României"

Prim-Vicerectorul ULIM, Prof. univ. dr. Ana GUȚU, a fost decorată cu Ordinul Național al Republicii Franceze, Legiunea de Onoare în grad de Cavaler. Evenimentul, la care au participat diplomați, ambasadori, politicieni, cadre didactice ULIM, profesori din țară și de peste hotare, s-a desfășurat la 20 octombrie, în Aula Magnifica, în cadrul ședinței plenare a conferinței științifice dedicate împlinirii a 25 de ani de la fondarea Universității Libere Internaționale din Moldova.

Cea mai înaltă distincție a Republicii Franceze, instituită în 1802

Continue Reading "Prof. univ. dr. Ana GUȚU, decorată cu cea mai înaltă distincție a Republici Franceze"

Pe parcursul săptămânii curente, cele două catedre din cadrul Facultății de Litere, Filologie Romanică „Petru ROȘCA” și Filologie Germanică, au organizat mai multe concursuri de traducere specializată și literar-publicistică cu studenții anilor II și III de la ciclul licență.

Concursul, organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Traducătorilor, a constat din două probe: traducerea (tema) unui fragment de text specializat (domeniile economie, politică, drept etc.) din limba română în limba străină și traducerea (versiunea) unui fragment de text literar

Continue Reading "Săptămâna concursurilor de traducere la Facultatea de Litere"

În data de 19 septembrie, ULIM a fost onorată de vizita unor distinși oaspeți – Christian DAUDEL, Consul onorific al Republicii Moldova în Auvergne Rhȏnes-Alpes, Franța și Olivier GARRO, Directorul Institutului Internațional al Francofoniei de la Universitatea Lyon 3. Domniile lor au avut o întrevedere cu Prim-Viceretorul ULIM, prof. univ. dr. Ana GUȚU; vicerectorul pentru cercetare științșifică, prof. univ. dr. hab. Elena PRUS și vicerectorul pentru cooperare internațională, conf. univ. dr. Vlad CHIRINCIUC.

Discuțiile au fost axate pe probleme generale de strategie a francofoniei

Continue Reading "ULIM și Universitatea Lyon 3 din Franța vor iniția o colaborare multidimensională în domeniul francofoniei"