Evenimente

1 2 3 14

Astăzi, Centrul de Reușită Universitară (CRU) și Catedra Filologie Romanică „Petru ROȘCA” din cadrul Facultății de Litere ULIM au marcat Ziua internațională a științei pentru pace și dezvoltare.

Această zi a fost sărbătorită pentru prima dată în lumea întreagă la 10 noiembrie 2002, sub egida Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) și are menirea de a oferi șansa mobilizării tuturor factorilor interesați – de la oficiali, șefi de stat și de guvern, până la cercetători, cadre didactice și elevi – în jurul subiectelor de natură științifică și de promovare […]

Pe parcursul acestor zile, la București, în incinta Direcției Regionale Europa Centrală și Orientală (DRECO) a Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), are loc reuniunea Comisiei Regionale de Experți (CRE), la care participă și prim-vicerectorul ULIM, prof. univ. dr. Ana GUȚU.

Membrii CRE discută despre proiectele universitare francofone în țările Europei Centrale și de Est, finanțarea și relevanța acestora, precum și prioritățile de viitor, în vederea relansării Noului Spațiu Universitar Francofon. […]

Joi, 09 noiembrie curent, reprezentanții British Council din Ucraina, Domnul Simon ETHERTON și Doamna Victoria IVANISHCHEVA, s-au aflat într-o vizită de lucru, la ULIM. Înalții oaspeți au venit cu inițiativa de relansare a cooperării dintre ULIM și British Council, prin derularea de noi proiecte didactice, conform metodologiilor de ultimă oră. Reprezentanții British Council din Ucraina au avut o întrevedere cu prof. univ. dr. hab. Elena PRUS, vicerector pentru cercetare științifică; conf. univ. dr. Vladimir CHIRINCIUC; conf. univ. dr. Inga STOIANOVA, decan interimar al Facultății de Litere și Doamna Valentina CIUMACENCO, directoarea Centrului Cooperare Internațională. […]

Palatul Parlamentului din București găzduiește, în zilele de 1 și 2 noiembrie curent, Conferința Femeilor Francofoniei cu tema Creație, inovație, antreprenoriat, creștere și dezvoltare – femeile decid, un eveniment de anvergură la care participă în jur de 700 de invitați din 54 de țări francofone din întreaga lume: antreprenori, reprezentanți ai societății civile, ai statelor și guvernelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).

ULIM este reprezentată de prim-vicerectorul, Prof. univ. dr. Ana GUȚU, personalitate de referință în mediul francofon […]

În contextul Zilelor Coreei de Sud, la ULIM a fost inaugurată Aula Coreea, dotată cu echipament IT de ultimă generație, grație finanțării oferite de Ambasada Republicii Coreea. Din grantul acordat de respectiva misiune diplomatică au fost amenajate și moderizate mai multe săli de curs, în scopul ameliorării substanțiale a calității procesului educațional. Rectorul universității, Andrei GALBEN, a mulțumit ambasadorului coreean pentru sprijinul și contribuția importantă în dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre R. Moldova și Coreea.

„Sunt convins de faptul, că activitatea domniei sale va rămâne în inimile […]

Oficiul Național Erasmus+ în Republica Moldova a organizat, la 26 octombrie curent, un seminar de informare privind oportunitățile Programului Erasmus + pentru instituțiile de învățământ superior din țară.

Un grup de profesori de la Litere, printre care conf. univ. dr. Inga STOIANOVA, decanul interimar și șefa Catedrei Filologie Germanică; lectorul univ. Ghenadie RÂBACOV, șeful Catedrei Filologie Romanică „Petru ROȘCA”; Doamna Valentina CIUMACENCO, Directorul Centrului Cooperare Internațională […]

În nr. 42 (3763) al săptămânalului „Literatura și arta” din 19 octombrie curent, la pagina 7, a fost publicat articolul ULIM: 25 de ani de ascensiune, semnat de domnul rector Andrei GALBEN.

Iată textul integral al articolului:

Argumente întru fondare

Despre factorii și motivele ce-au provocat apariția Universității Libere […]

Prim-Vicerectorul ULIM, Prof. univ. dr. Ana GUȚU, a fost decorată cu Ordinul Național al Republicii Franceze, Legiunea de Onoare în grad de Cavaler. Evenimentul, la care au participat diplomați, ambasadori, politicieni, cadre didactice ULIM, profesori din țară și de peste hotare, s-a desfășurat la 20 octombrie, în Aula Magnifica, în cadrul ședinței plenare a conferinței științifice dedicate împlinirii a 25 de ani de la fondarea Universității Libere Internaționale din Moldova.

Cea mai înaltă distincție a Republicii Franceze, instituită în 1802 […]

1 2 3 14