La sfârșitul lunii aprilie, șeful Catedrei Filologie Romanică „Petru ROȘCA” și responsabilul Centrului de Reușită Universitară (CRU), dl Ghenadie RÂBACOV, însoțit de un grup de studenți de la secția de limbă franceză, a luat parte la o serie de activități, organizate în cadrul Facultății de Litere a Universității din Craiova, România. Activitățile se înscriu în planul de acțiuni organizate de CRU din Craiova în parteneriat cu centrul francofon de la ULIM și finanțate de Agenția Universitară a Francofoniei.

Una din aceste activități a fost participarea, la 27 aprilie, la prima ediție

Continue Reading "Studenții francofoni de la Litere au participat la un simpozion științific desfășurat la Universitatea din Craiova"

În data de 27 aprilie, la ULIM, s-a desfășurat conferința științifică anuală Symposia Studentium, organizată, pentru al doilea an consecutiv, sub egida Școlii Doctorale Științe Umaniste, Politice și ale Comunicării (ȘUPC).

Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Facultatea de Litere și Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism, fiind consacrat aniversării a 25-a de la fondarea ULIM. Studenți de la toate cele trei cicluri universitare, licență, masterat și doctorat, reprezentați ai instituțiilor de învățământ superior din România, Georgia, Federația Rusă și Republica Moldova

Continue Reading "Symposia Studentium, conferință științifică internațională organizată sub egida Școlii Doctorale ȘUPC"

La 26 aprilie curent, Dl Ghenadie RÂBACOV, șeful Catedrei Filologie Romanică „Petru ROȘCA” și Responsabilul Centrului de Reușită Universitară (CRU), însoțit de un grup de studenți de la Facultatea de Litere ULIM, a efectuat o vizită la Direcția Regională Europa Centrală și Orientală (DRECO) a Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). În cadrul vizitei, studenții au luat cunoștință de misiunile și activitățile desfășurate de DRECO, structura sa, operatorii regionali și resursele pe aceștia le pun la dispoziția tinerilor francofoni.

Delegația a avut de asemenea ocazia să discute cu directorul regional

Continue Reading "Vizită la Direcția Regională Europa Centrală și Orientală a AUF"

Sâmbătă, 08 aprilie, Centrul de Reușită Universitară ULIM a fost gazda celei de-a doua zi a Colocviului internațional La Francopolyphonie: Multilinguisme, contrastivité et communication interculturelle (Francopolifonia: Multilingvism, contrastivitate și comunicare interculturală), organizat anual de Institutul de Cercetări Filologice și Interculturale (ICFI) din componența Facultății de Litere.

Peste 15 cercetători din importante centre academice din Franța, Belgia, Camerun, Ucraina și România și-au prezentat rezultatele investigațiilor teoretico-aplicative prin sistemul de videoconferință și skype, apropiind virtual

Continue Reading "Francopolifonia prin videoconferință: conexiuni cu centre academice din Europa și Africa"

Vineri, 07 aprilie, au demarat lucrările Colocviului internațional La Francopolyphonie, ajuns la cea de-a 12 ediție și având genericul Multilingvism, Contrastivitate și Comunicare Interculturală.

Evenimentul a fost organizat de Institutul de Cercetări Filologice și Interculturale din cadrul Facultății de Litere ULIM.

În ședința de deschidere, participanții veniți din peste 10 state (Franța, Belgia, Spania, Turcia, Congo, Camerun, Federația Rusă, Ucraina, Româna

Continue Reading "Colocviul internațional „La Francopolyphonie” la cea de-a XII-a ediție"

Unul dintre cei mai importanți oameni de știință ai secolului în care trăim, renumitul filosof, sociolog și lingvist francez, Domnul Jacques DEMORGON, a primit, astăzi, titlul de Doctor Honoris Causa, acordat de către Senatul Universității Libere Internaționale din Moldova.

Prezența la eveniment a fost una extrem de selectă, de la diplomați străini la savanți emeriți veniți să participe la Colocviul internațional La Francopolyphonie, membri ai Senatului ULIM, cadre didactice și studenți. Printre aceștia s-au numărat: Excelența Sa Pascal VAGOGNE, Ambasadorul Extraordinar

Continue Reading "Eminentul filosof francez Jacques DEMORGON a devenit Doctor Honoris Causa ULIM"